Corect News

Fostul viceguvernator al Băncii Naționale Bogdan Olteanu a fost coondamnat la 5 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de DNA că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării. Decizia a fost luată de Curtea de Apel București și este definitivă, scrie Hotnews.ro.

Citeste mai departe »

Premierul Ludovic Orban este solicitat să dea explicații privind situația produsă la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor după numirea la conducerea acesteia a lui Laurențiu Baranga, personaj cu diplomele de studii falsificat. Solicitarea vine din partea deputatului PSD Ioan Dîrzu, printr-o interpelare parlamentară înaintată acum două săptămîni, la care premierul încă nu a răspuns, deși e vorba de o chestiune care a inflamat puternic opinia publică, scrie Inpolitics.ro.

Citeste mai departe »

OMV Petrom înregistrează rezultate mult mai slabe în primele nouă luni din 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut, acestea fiind influențate de prețurile mai mici și criza COVID, potrivit datelor companiei. Astfel, profitul net a fost de 800 de milioane de lei, cu 70% mai mic. De asemenea, au fost făcute investiții de 2,4 miliarde lei, în scădere cu 15%, scrie Hotnews.ro

Citeste mai departe »

Ediția a XV-a a Festivalului SoNoRo va fi celebrată sub numele de „Pasărea Măiastră”, o referire directă la simbolul festivalului, o pasăre care s-a reinventat de-a lungul timpului, reușind și în acest an să răzbată și să zboare din nou spre înălțimi, în pofida tuturor greutăților din prezent, scri Hotnews.ro.

Citeste mai departe »

Veste bună pentru astronauții care vor ajunge pe Lună în anii următori: există mult mai multă apă decât se credea și se găsește sub formă de gheață într-o multitudine de mini-cratere, chiar și în zonele însorite, ceea ce înseamnă că apa ar putea fi folosită în viitoarele misiuni spațiale, a anunțat NASA care a prezentat noi studii. Agenția vrea să trimită în 2024 o femeie și un bărbat pe Lună, fiind pentru prima oară din 1972 când un om va ajunge pe ”astrul nopții”. 12 oameni au ajuns pe Lună între 1969 și 1972, scrie Hotnews.ro.

Citeste mai departe »

Echipa Los Angeles Dodgers a câştigat, noaptea trecută, pentru a şaptea oară Major League Baseball (MLB). Pentru Dodgers, este primul trofeu după 32 de ani, potrivit news.ro, citat de Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Pe 2 septembrie a împlinit 56 de ani, dar își "ascunde" în continuare foarte bine vârsta. Keanu Reeves se află la Berlin, acolo unde filmează în prezent la Matrix 4, producție care ar urma să fie lansată în luna decembrie a lui 2021 în SUA. Pentru interpretarea celebrului personaj Neo, Keanu a fost nevoit să adopte o schimbare radicală de look, scrie HotNews.ro.

Citeste mai departe »

Cetatenii romani care nu se aflau in Spania în data de 22 iulie 2011, în situatia de angajati legal sau de someri trebuie sa solicite, prin patronat, autoritatilor spaniole - "Demanda de empleo", pentru a primi o autorizatie de munca pentru a putea fi angajati. Procedura impusa de guvernul spaniol este diferita de cea dintre anii 2007 – 2009. Noutatea este ca, de data aceasta angajatorul este cel care trebuie sa solicite autorizatia de munca.

Citeste mai departe »