Corect News

Aproximativ 100 de persoane au ajuns, vineri, la Curtea Supremă pentru a depune mărturie în dosarul Revoluţiei. Înalta Curte a luat măsuri speciale pentru ca persoanele să nu aştepte în picioare pe holurile instanţei, astfel că în sediu au fost aduse mai multe bănci. Al doilea termen al dosarului Revoluţiei a creat din nou aglomeraţie la Curtea Supremă, notează Mediafax, potrivit Hotnews.ro.

Citeste mai departe »

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, în această dimineață cu preşedintele Consiliului European și cu preşedintele Comisiei Europene, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Dobânzile practicate de cele mai mari zece bănci din România la creditele în lei pentru populaţie în luna februarie pleacă de la 8,24% şi pot ajunge până la 15,99%, în cazul unui credit de nevoi personale standard de 20.000 de lei pe o perioadă de cinci ani, cu dobândă fixă, fără virare venit sau alte produse, potrivit datelor colectate de ZF de pe platforma Finzoom.

Citeste mai departe »

Academia Română e mai veche decît iluminatul electric, decît zborul cu aparate mai grele ca aerul, decît podul lui Anghel Saligny de la Cernavodă sau Războiul de Independență, ba chiar decît venirea pe tronul de la București a Casei de Hohenzollern-Sigmaringen. Poate că nu-i la fel de veche ca înclinația românilor spre impostură, dar e veche. Se poate spune că are o vechime care obligă, o vîrstă care cere respect. E o instituție în ale cărei riduri, dacă scotocești, ar trebui să dai peste glorie și onoare, relatează cațavencii.ro.

Citeste mai departe »

Arheologii care lucrează în parcul din Colosseum a anunţat că a descoperit mormântul lui Romulus, fondatorul mitologic al Romei, potrivit Le Figaro, citat de Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Să reușești de la începutul anului să treci de jucătoare precum Ashleigh Barty, Elina Svitolina sau Garbine Muguruza nu este la îndemâna oricui. Jennifer Brady joacă poate cel mai bun tenis al carierei, unul bazat pe o deplasare foarte bună, pe un forehand cu variație (topspin, dar și plat) și pe un rever solid. Simona Halep a arătat că știe cum să joace împotriva americancei, cea mai recentă victorie venind la Australian Open, în primul tur. Halep vs Brady va fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 2 (undeva după ora 17:00), scrie HotNews.ro.

Citeste mai departe »

Aparent, nicio amendă și nicio campanie nu reușesc să dezvețe românii de obiceiul prost de a suna la 112 și a face reclamații false. Întreaga țară s-a revoltat împotriva polițiștilor de la Caracal, atunci când Alexandra Măceșanu a sunat la 112 și a reclamat că este răpită și a fost violată, însă a fost tratată cu indiferență de autoriți, nefiind găsită înainte de a fi ucisă de Gheorghe Dincă. Însă, se pare că românii nu au învățat nimic din drama fetei, iar apelurile la 112 sunt folosite de post de distracție, nu doar de adolescenți sau de oameni lipsiți de educație, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Cetatenii romani care nu se aflau in Spania în data de 22 iulie 2011, în situatia de angajati legal sau de someri trebuie sa solicite, prin patronat, autoritatilor spaniole - "Demanda de empleo", pentru a primi o autorizatie de munca pentru a putea fi angajati. Procedura impusa de guvernul spaniol este diferita de cea dintre anii 2007 – 2009. Noutatea este ca, de data aceasta angajatorul este cel care trebuie sa solicite autorizatia de munca.

Citeste mai departe »
Corect Books
Ultimele Aparitii