Corect News

Ambiția Bulgariei și României de a adera la Schengen în octombrie anul acesta pare tot mai puțin probabilă. Austria și Țările de Jos, care se opun extinderii zonei, își concentrează eforturile mai degrabă pe reformarea acesteia, nu pe extindere. Deja, teza conform căreia Bulgaria a îndeplinit de mult criteriile tehnice de aderare este contestată, relatează Știripesurse.

Citeste mai departe »

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu s-a menţinut pe locul 2 în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna decembrie, în timp ce ministrul de Interne Lucian Bode a urcat de pe locul 8 în noiembrie, pe locul al treilea, iar ministrul Proiectelor Europene Marcel Boloş a urcat şi el de pe locul 10 pe locul 6. Miniştrii Sănătăţii şi Muncii coboară mai multe poziţii, iar ministrul Apărării Angel Tîlvăr, ajunge pe penultimul loc în top, după locul 7 în noiembrie, relevă Barometrul vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online, relatează Știripesurse.

Citeste mai departe »

Toyota a fost și în 2022 numărul unu mondial la vânzări auto, în timp ce locul doi, Volkswagen Group, a avut cel mai slab an din ultimii 11. Deceniul trecut, Volkswagen a fost câțiva ani lider, dar Toyota a revenit pe primul loc în 2020, scrie Hotnews.

Citeste mai departe »

Cântăreţul şi chitaristul Tom Verlaine, fostul lider al trupei Television şi o figură emblematică a scenei punk-rock, a murit la vârsta de 73 de ani, a anunţat sâmbătă familia sa, potrivit AFP, citat de Știripesurse.

Citeste mai departe »

Utilizatorii cunoscutei platforme Netflix pot salva timp prețios în căutarea filmelor sau emisiunilor preferate cu ajutorul unor coduri care dau acces la un conținut ascuns, relatează Ziare.com.

Citeste mai departe »

Câştigător la Australian Open pentru a zecea oară, sârbul Novak Djokovici a revenit, luni, pe locul 1 în clasamentul ATP. Este pentru a 374-a săptămână când el ocupă primul loc în ierarhia mondială, potrivit news.ro, citat de Știripesurse.

Citeste mai departe »

Actorul Mihai Bendeac spune într-un filmuleț postat pe canalul său de Facebook că pe măsură ce se îndreaptă spre împlinirea vârstei de 40 de ani simte nevoia să se apropie de PSD, scrie Știripesurse.

Citeste mai departe »

Cetatenii romani care nu se aflau in Spania în data de 22 iulie 2011, în situatia de angajati legal sau de someri trebuie sa solicite, prin patronat, autoritatilor spaniole - "Demanda de empleo", pentru a primi o autorizatie de munca pentru a putea fi angajati. Procedura impusa de guvernul spaniol este diferita de cea dintre anii 2007 – 2009. Noutatea este ca, de data aceasta angajatorul este cel care trebuie sa solicite autorizatia de munca.

Citeste mai departe »
Corect Books
Ultimele Aparitii